Picaj / Opera prima (ePub)

"Volumul Picaj al Ioanei Miron e de fapt un poem amplu scris parca sub imperiul aceleiäi stari, una a dezordinii interioare, a hausului existen¿ial. Poezia încearca sa puna ordine într-o lume dezmembrata ¿i schizoida. Späiile psihice sunt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis sa depäeasca un oarecare prag existen¿ial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevarat autentic ¿i plin de con¿inut. De aici, un razboi interior, o tentäie a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendenta a unui spirit din ce în ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probüire, dupa cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilitäii?) stimuleaza înfiriparea unei dimensiuni material-spirituala. Materialitatea dura, abraziva, taioasa poate fi în¿eleasa în doua feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate ¿i, mai plauzibil, ca o îngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoäte reprezentari clar delimitate:" încet încet ne facem loc aici/ o sa ne aciuam mai bine/ cine ne spune cu adevarat cine suntem cine o sa ne descopere/ de ce sa taci ¿ine-ma bine minte/ împreuna am scotocit prin darmaturi/ ¿i cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguran¿a/ sa-mi poveste¿ti ce ¿i când/ cum ¿i de ce se întâmpla sa mai si uitam/ în lipsa concentrarii aerul devine îngust/ & strazile cu tot restul/ bitimul cald împaienjenit privirile întinse/ un loc sigur în care te infiltrezi"."

(¿erban Axinte)

"Poezia Ioanei Miron face chiar lucrurile pe care teoriile literare au încercat mereu fara succes sa le explice. Alege diferite scenarii existentiale si decupeaza secventele relevante pentru circulatia unei energii speciale. Face acest lucru chiar si atunci când reformuleaza mizele tacerii: "am învatat sa mimam tacerea/ despre noi si despre altii am învatat/ sa fim o singura gura din care iese orice imbold orice/ stridenta". Arta Ioanei Miron tine mai ales de injectarea cu forta a unor expresii al caror sunet pare strain de ceea ce stim deja ca este poezie si totul se întâmpla conturând circuite controlate poetic.

Dintre variantele de titlu pe care Ioana Miron mi le-a aratat, "Blocaje tactile" era sintagma care mie mi se parea ca sugereaza linia investigatiei poetice din acest volum: "schimbari comune gesturi banale/ facem corp comun cu obiectele/ am stat pe iarba important e sa fim în locuri cunoscute si/ sigur te-as convinge/ sa ne întâlnim la întâmplare sa înlocuim/ aerul cu suflarile tale tactile/". S-ar putea sa ma fi înselat, însa picajul este numai cadrul acestui demers în care se încapatâneaza Ioana Miron, în ciuda tuturor celor care tin sa rezume poezia la fluctuatiile ipocriziei militante."

(Razvan ¿upa)